9 opriri

De atâtea ori s-a oprit Iisus, pe drumul Golgotei, purtând crucea în spate și în tot atâtea troițe pot aprinde lumânări creștinii care ajung la Mânăstirea Cerbu din județul Tulcea.

De curând am reușit să ajung acolo și, deși peste tot ai să găsești că e simplu de ajuns, eu am reușit să o iau pe drumul greșit. La intersecția 2 Cantoane, pe direcția Tulcea – Constanța, trebuie să faci prima la dreapta din cele două ”drepte”disponibile… Cu alte cuvinte, urmezi drumul spre Măcin (conform indicatorului) și nu spre Ceamurlia de Sus (tot conform indicatorului). Povestesc treaba asta ca să nu ajungi și tu in Beidaud, ca mine :) (deși nu a fost degeaba pentru că am ajutat un nene să ajungă la 2 Cantoane și să trimită niște alimente copiilor săi care erau la facultate, nu contează care). Fie vorba între noi, nenea făcea autostopul în Beidaud și din ce trafic am văzut că este pe acolo, cam avea de stat destul dacă nu o luam eu aiurea pe hartă :) Apropos, dacă trebuie să ajungi în zona Ceamurlia de Sus / Beidaud, drumul este jalnic!

2_cantoane

În fine, am luat-o pe drumul alternativ și, Daniela, era cât pe ce să ne auzim dacă aș fi avut semnal în Slava Rusă și / sau Slava Cercheză… Urma să te întreb cum ajung la mânăstire… :) Mă gândesc că în cele două localități Romtelecom-ul se lăfăie liniștit cu abonații pentru că acoperire pentru mobil nu există neam… indiferent de rețea… apropos, operatorii de mobil, se aude ?

Bon, am ajuns și la popasul Cerbu… am trecut de el și am mers mai departe… și am ieșit din pădure… și am zis să mă întorc pentru că urma Topolog și de aici încolo știu sigur că nu sunt mânăstiri… știu pentru că am tot făcut drumul spre București. În fine, mă întorc și ajung iar la popasul Cerbu și îl întreb pe nea polițistul din intersecție cum ajung la mânăstirea Cerbu… și aflu că e simplu… mai merg vre-o 400 de metri pe drumul ce face la dreapta și am ajuns… Și într-adevăr așa a fost, am ajuns… și era și indicator ”Spre Mânăstirea Cerbu”… pus chiar în fața intrării în mânăstire… Bravo cui l-a pus acolo ! Putea să îl pună la fel de bine și sub clopotnița mânăstirii, tot aia era… :(

Revenind, mânăstirea este încă proiect în desfășurare… se construiește, se zidește, se lucrează… dar când va fi terminată cred că va întrece, atât prin aspect, cât și prin poziționare în peisaj, cunoscutele deja mânăstiri Celic, Cocoș și Saon.

De dat la alţii

Desenezi pe pereți?

graffiti-cje-copy „Urban art competition” este un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean al Elevilor Tulcea, având ca scop educarea tinerilor în problematica artei stradale şi a vandalismului, subiect des vehiculat şi de actualitate în rândul noii generaţii.

Proiectul își propune să îi formeze pe tineri într-o manieră civică, prin dezbateri pe tema graffiti-ului, ca formă de manifestare artistică şi să îi îndrume spre condamnarea mesajelor instigatoare care încarcă zidurile oraşului. Antemergător concursului, se vor organiza ateliere de lucru, sub supravegherea unor grafferi experimentaţi, unde tinerii participanţi vor cunoaşte diverse tehnici pentru realizarea lucrărilor de acest tip, alături de sfaturi menite să cultive în permanenţă bunul gust şi să promoveze esteticul.

Concursul propriu-zis va consta în realizarea unui lucrări cât mai originale pe un material tip placaj, evitându-se încălcarea oricărei proprietăţi private sau publice şi deteriorarea ei  prin imprimeurile de orice tip ale participanţilor.

Lucrările vor fi apreciate de către un juriu format din organizatori şi coordonatorii implicaţi în realizarea proiectului.

Desfăşurare: 7-9 aprilie 2010

Participanţi: tineri cu vârsta cuprinsă între 15-25 de ani din oraşul Tulcea

Înscrierea participanţilor se face până la data de 31 martie 2010, prin e-mail la cje.graffiti@ymail.com. Se vor menţiona datele de contact, alături de un scurt mesaj privind dorinţa de a participa la proiect, experienţa anterioară, interesul pentru arta contemporană, pasiunea pentru graffiti, etc.

Selecţia participanţilor: organizatorii vor selecţiona un număr maxim de 20 de participanţi, în funcţie de e-mail-urile trimise de către aceştia.

via

De dat la alţii, Prin oraş

În sfârșit, vești bune !

Mrs Rosemary Everson

Email: roseverson@netscape.net

Dear Beloved,

My name is Rosemary Everson,i am a dying woman who has decided to donate What i have to you.

I am 59 years old,was diagnosed of cancer about 2 years ago immediately afterThe death of my husband,who has left me everything he worked for.

I have been touched by God to donate from what i have inherited from my late Husband to you for the good work of God,rather than to allow my relatives to Use my husbands hard earned funds ungodly.

Please pray that the good Lord forgive me my sins.I have asked God to forgive Me and i know he has because he is a merciful God.I will be going for an Operation in less than one hour.

I decided to WILL/donate the sum of 3,000,000 Dollars(Three million Dollars)to you For the good work of the Lord,and also to help the motherless,less priviledged And assistance of the Widows.

I cannot take any telephone calls at the moment due to the fact that my relatives Are around me and my health status.

I have adjusted my WILL and my lawyer is aware that i have changed my WILL,you and My lawyer will arrange the transfer of the funds from my account to yours I wish you all the best and may the good Lord bless you abundantly,and please Use the funds well and always extend the good work to others.

Contact my lawyer (Barrister.Frederick Peterson) with this specified Email: frederickpetersonesq@lawyer.com and tell him that i have WILLED 3,000,000 Dollars To you,i have also notified him that i am WILLING that amount to you for a Specific and good work.I know that i don’t know you but i have been directed to Do this.Thanks and Godbless you.

N.B:I will appreciate your utmost confidentiality in this matter until the task is Accomplished as i don’t want anything to jeopardize my last wish.I shall try my Possible best to contact you via email as i don’t want my relatives or anybody to Know because they are around me.

Regards,

Mrs.Rosemary Everson.

Happy moments,praise God

Difficult moments,seek God

Quiet moments,worship God

Painful moments,trust God

Every moment,thank God.

Mi-e silă să traduc integral tot textul (nu merită efortul) așa că pe scurt: o babă (fictivă) are cancer și o să moară curând. Dar, pentru că are 3 milioane de dolari și nu știe ce să facă cu ei, s-a gândit să mi-i dea mie… Ca să vezi, și eu mă chinuiam să încep să joc la loto :D Acum trebuie să îl contactez pe avocatul ei ca să stabilim formalitățile… NOT !

Să mă pupe în trei litere și ea și avocatul ei ! Escrocii dracu’ !

Și pentru că Nicu a avut o idee excelentă, m-am decis să împart cu voi această sumă neașteptată :D Înscrierile au început, suma dorită e la alegere !

Spam

Dăruiești o jucărie, faci o bucurie!

Ai, acasă, jucării, rechizite, cărți de povești sau păpuși cu care nu te mai joci ?

Donează-le copiilor defavorizați, celor lipsiți de familie sau cămin, celor care pur și simplu nu au posibilitatea de a cumpăra așa ceva. Nu uita că ei nu au parte de afecțiune parintească, ei nu au parte de o viață obișnuită, ei trăiesc cu impresia că sunt uitați pe de toți și toate.

doneaza_poster Așadar, dacă jucăria la care te uiți acum te încurcă sau nu te mai atrage sau ești prea mare ca să te mai joci cu ea, depune-o în urna de la parterul Coral Plaza Mall din Tulcea iar copii din orfelinate, spitale și cei defavorizați se vor bucura de ea.

Campania de colectare a jucăriilor se va finaliza pe 2 aprilie 2010.

Pentru gestul tău îți mulțumesc Centrul Comercial ”Coral Plaza Mall”, Artis Design Birotică, HD Media Grup, Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, iubesctulcea.ro

De dat la alţii, Prin oraş

În trei

La Tulcea 2 oameni au fost răniți și 3 mașini de lux au fost avariate dupa ce un șofer a intrat într-o intersecție fără să acorde prioritate. Toate cele trei autoturisme s-au facut praf în urma impactului, dar ca prin minune șoferul vinovat nu a pățit nimic. Acum va fi bun de plată pentru daunele provocate și va răspunde și în fața legii.

Sursa: antena1.ro

Prin oraş

Am nevoie de ajutorul tău!

Salut,

iubesctulcea.ro își propune să devină ghidul online complet al orașului Tulcea și să promoveze cât mai în detaliu și complet tot ceea ce înseamnă orașul Tulcea.

Prin structura sa, ghidul online mai sus amintit își propune să ofere, gratuit, informații cât mai complete despre locurile unde îți poți face cumpărăturile, despre locurile unde îți poți petrece timpul liber, despre locurile unde poți avea grijă de sănătatea ta, despre locurile unde se pun bazele educației, despre turismul din Tulcea precum și orice alte informații utile.

După cum probabil îți imaginezi, vorbim despre un volum foarte mare de informații, volum pe care nu avem posibilitatea să îl acoperim singuri. Și aici intervii tu.

Am fi foarte încântați, atât noi cât și cei interesați de orașul Tulcea, dacă, din puținul timp liber pe care îl ai la dispoziție, ai acorda câteva minute punerii la punct a unor materiale ce s-ar încadra in categoriile amintite mai sus. Ne intereseaza absolut orice fel de informație, indiferent dacă face referire la un mic chioșc de cartier sau un mare supermarket, indiferent dacă face referire la o mare companie sau o persoană fizică autorizată. Absolut orice punct cu acces public se încadrează în ceea ce căutăm noi.

Am o informație. Ce fac cu ea?

Dacă ai la dispoziție o informație de genul celor amintite mai sus, te rugăm să o împachetezi frumos și să o expediezi la adresa de email contact{arond}iubesctulcea{punct}ro Noi o vom aranja rapid în pagină și o vom publica in site, în categoria aferentă. Bineînțeles, dacă menționezi specific, îți vom publica numele (inclusiv link, dacă este cazul) ca fiind autorul informației publicate.

Ce trebuie să conțină informația ?

Ei bine, o informație ”bună de publicat” trebuie să conțină următoarele:

În speranța că am atins o coardă sensibilă și că totuși orașul Tulcea merită să fie promovat așa cum trebuie, așteptăm feedback-ul tău la adresa de email contact{arond}iubesctulcea{punct}ro

Dacă nu ai timp / chef de așa ceva, atunci poate transmiți mai departe acest articol, cuiva care crezi că ne-ar putea ajuta. Mulțumim anticipat!

Îți mulțumim și îți dorim o zi excelentă în continuare!

De dat la alţii, Prin oraş